Tags

, , , , , , , , , , , , ,

Despre artist:

Liviu-Adrian Sandu s-a născut pe data de 3 ianuarie 1968 la Galaţi şi este un cunoscut sculptor contemporan, reprezentant al realismului clasic.

În anul 1997 va absolvi cursurile Academiei de Artă „George Enescu” din Iaşi, la secţiunea sculptură, iar un an mai târziu va preda desenul la „Şcoala de Arte” din oraşul său natal.  De asemenea va lucra şi ca profesor asociat în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, în specializarea Artă Sacră, unde îşi va petrece trei ani predând Anatomia Artistică şi Studiul Desenului.

Din anul 2000 va începe să lucreze ca liber profesionist pentru diverse companii americane sau europene în domeniul designului grafic, a animaţiilor şi a modelărilor 3D pe calculator, care, îi vor forma o nouă perspectiva asupra artei sale, ajutându-l astfel „să devină un sculptor mai bun”, după cum el însuşi ne declară.

În anul 2005 va începe să lucreze pentru Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi, unde, conform spuselor sale: „Aici am găsit spaţiul şi timpul unde m-am putut dedica unor proiecte noi”. Din 2005 până în 2009 va fi profesor asociat în cadrul Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galaţi, iar între anii 2009-2011 va fi tot profesor asociat la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. La ambele instituţii va preda cursuri la disciplinele: sculptură, perspectivă şi prelucrarea imaginilor pe calculator.

În anul 2011 va obţine şi titlul de Doctor în Arte Vizuale, cu o lucrare intitulată „Morfologia Emoţiilor în Sculptura Figurativă”.

„Emoţii, Expresii, Fizionomii”

Pe data de 7 noiembrie 2012, la ora 18:00, Muzeul de Arte Vizuale din Galaţi a avut prilejul să expună în sala „Ioan Simion Mărculescu” o parte dintre operele sculptorului gălăţean Liviu-Adrian Sandu, care s-au dovedit a fi o adevărată provocare pentru public dar şi un excelent exerciţiu de condensare expresiv-umană, venit din partea autorului.

Toate lucrările artistului sunt realizate în teracotă, (una dintre speranţele autorului fiind aceea de a reuşii să sculpteze şi în marmură) iar din ele transpare ceva aparent miraculos. Privindu-le, descoperi multitudinea de „emoţii”, „expresii” şi „fizionomii”, după cum ne aminteşte însăşi titlul expoziţiei, la care a participat un public destul de numeros.

Aflat la prima sa expoziţie de sculptură la care a muncit din greu (aflăm din spusele artistului că poate lucra la un portret chiar şi patru luni), Liviu-Adrian Sandu reuşeşte să insufle contemplatorilor aceea bucurie sufletească atât de necesară unei opere de artă autentice. Portretul este leitmotivul creaţiei sale, fie că ne referim la cel masculin ori la cel feminin. Consider că prin abordarea acestei perspective, (a portretului), orice artist dă dovadă de o anumită maturitate artistică, dar şi de o stăpânire categorică a Artei sale. Iată ce ne spune şi sculptorul în această direcţie: „Sunt un sculptor convins de faptul că portretul este şi va rămâne una dintre cele mai mari provocări care există în sculptură şi care necesită o foarte mare strădanie, pe o perioadă îndelungată de timp, pentru a putea acoperi un spectru foarte larg din varietatea fizionomiilor şi expresiilor faciale care ţin de unicitatea fiecărui individ. Îmi doresc ca privitorilor să le tresalte sufletul de bucurie când se uită la o lucrare purtând semnătura mea”.

Fiecare sculptură este o altă poveste, un nou chip ce îşi destăinuie simţirile prin formă, intensitate, expresivitate. Tăcerea lor, vorbeşte mai mult decât un om în carne şi oase. Un „Scrooge”, cu chipul său indiferent şi mirat până peste măsură, într-un gest de avariţie şi nepăsare socială, se iveşte extaziant din soclul perfect dreptunghiular, parcă pentru a ne spune că pe faţa lui „s-a împietrit” zgârcenia şi decrepitudinea. Personajul lui Dickens, este surprins de Liviu-Adrian Sandu într-un moment necuvântător: în cazul de faţă, Scrooge nu vorbeşte, el pur şi simplu schiţează o grimasă nestăpânită, care-l individualizează până la sânge, delimitându-i cu solipsism condiţia intrinsecă şi extrinsecă (asta daca îl analizăm în raportul său cu celelalte personaje).

Acest „Scrooge” nu apucă să spună nimic, pentru că sculptorul i-a luat-o cu desăvârşire înainte şi, prin gestul său concentraţionar, ne-a spus totul. Ascultând confesiunea autorului cu privire la această operă aflam că: „Am vrut să realizez un Scrooge care să nu semene cu niciunul dintre actorii care au interpretat acest rol în toate ecranizările care s-au făcut”.

Şi puteam spune că într-adevăr a reuşit! Este poate una dintre cele mai grăitoare opere din cadrul expoziţiei, care, în ciuda faptului că nu se exprimă prin cuvinte (după cum ar fi tentaţi cei mai mulţi privitori să creadă!), se exprima dincolo de ele: prin „Emoţii, Expresii, Fizionomii”.

O altă operă care mi-a atras atenţia a fost celebra „Gorgonă”, sau „Medusa” după cum mai este ea cunoscută, cea cu părul transformat în şerpi. Şi aici Liviu-Adrian Sandu dă dovadă de originalitate, întrucât surprinde fatidicul chip al personajului în momentul asumării condiţiei sale. Gorgona nu se mai miră de apariţia neaşteptată a şerpilor ce îi încolăcesc morbid părul, cum se întâmplă în reprezentările clasice picturale sau sculpturale, ea pur şi simplu îşi asumă, această condiţie a metamorfozei, dând dovadă de linişte, control şi maturitate. În sensul direct al metamorfozei s-ar putea asemăna foarte bine cu opera lui Kafka, ce ne dezvăluie o situaţie asemănătoare.

Şi coloristica este importantă în cazul de faţă, autorul optând de această dată pentru un albastru întregitor, cu rol de susţinere a cauzei expuse. Gorgona este rece şi ne priveşte ameninţător. Din privirea ei se poate desluşi furór-ul metamorfozei asumate. Este poate un alt tip de existenţă ce nouă ne rămâne ascuns, însă sculptura este cât se poate de veridică şi tactilă.

Nu întâmplător a fost şi cea mai fotografiată operă. Trebuie să recunosc că este şi preferata mea, asta pentru că tratează un subiect mitologic, şi, pe deasupra, pentru că se află la graniţa atât de fragilă dintre realitate şi fantezie, îmbinându-le cu promptitudine pe amândouă într-o singură identitate desluşibilă.

~ Caravaggio – Medusa (1597)

Ulei pe pânză montat pe lemn, 55×60 cm,
Galeria Ufizzi, Florenţa ~
 
~ Reprezentarea clasica a Gorgonei, sau a Medusei, în care este surprins gestul său evident de damnare şi disperare. ~ 
 

Printre chipurile prezente în expoziţie se numără şi personaje gălăţene cunoscute, cum ar fi: directorul Muzeului de Artă Vizuală, Dan Basarab Nanu; actorul Lică Dănilă; pictorul Gheorghe Miron; directorul Martens SA, Vasile Joantă, precum şi criticul de artă  şi cronicarul Corneliu Stoica.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
~ Liviu-Adrian Sandu – Corneliu Stoica (teracotă) ~
~ Liviu-Adrian Sandu – Masca (teracotă) ~
 

În continuare vă voi oferi un montaj realizat de Katia Nanu, preluat pe de YouTube, despre opera lui Liviu-Adrian Sandu.

(ALDYN ALEXANDER)

Advertisements