Tags

, , , , ,

Despre autor:

 Jean BaudrillardJean Baudrillard s-a născut la Reims în Franţa la data de 29 iulie 1929 şi a fost un sociolog, critic literar, teoretician al postmodernismului şi profesor de sociologie la Universitatea Nantene. A debutat cu cronici literare, publicate în revista Les Temps modernes. Între anii 1966-1968 a tradus în franceză patru volume de proză şi de teatru ale lui Peter Weiss.

A fost puternic influenţat de scrierile lui Roland Barthes ce fac o analiză semiotică a culturii şi de cele ale lui Marshall McLuhan, care a avut în vedere influenţa mass-mediei în orice tip de analiză sociologică.

Dintre cele mai importante scrieri ale sale remarcăm: „Societatea de consum” (1970), „Pentru o critică a economiei politice a semnului” (1972), „Oglinda producţiei” (1973), „Schimbul simbolic şi moartea” (1977), „Să-l uităm pe Foucault” (1977), „Efectul Beaubourg” (1977), „În umbra majorităţii tăcute” (1978), „Partidul comunist sau paradisul artificial al politicii” (1978), „Despre seducţie” (1979), „Simulacre şi simulare” (1981), „Strategiile fatale” (1983), „Divina stângă” (1984), „America” (1986), „Celălalt văzut de el însuşi” (1987), „Amintiri formidabile” (1987), „Transparenţa răului” (1990), „Războiul Golfului nu a avut loc” (1991), „Iluzia sfârşitului” (1992), „Crima perfectă” (1995). În anul 1993 a mai publicat alături de scriitorul Marc Guillaume o carte de reflecţii, apărută la editura Galilee din Franţa, intitulată „Figuri ale alterităţii”. Ca o completare, lucrarea sa intitulată „Crima perfectă” (1996) prezintă „uciderea” realităţii de către noile medii tehnologice.

Va muri la data de 6 martie 2007 în Paris, având prin intermediul scrierilor sale un impact filozofic şi sociologic puternic asupra culturii contemporane.

Despre carte:

Jean Baudrillard – Cuvinte de acces (84 p) – Ed. Art, Bucureşti 2008

Text copertă spate:

Jean Baudrillard - Cuvinte de acces

Parole… Cuvinte de acces… Expresia îmi pare a evoca suficient de exact un mod aproape iniţiatic de a pătrunde în interiorul lucrurilor, fără a întocmi totuşi un inventar al lor. Căci cuvintele sunt, poate, într-o mult mai mare măsură, purtătoare, generatoare de idei, şi nu invers. Operatori ai unei vrăji, operatori magici, cuvintele nu numai că transmit aceste idei şi aceste lucruri, dar se metaforizează şi se metabolizează ele însele unele în altele, urmând un fel de evoluţie în spirală. În felul acesta, sunt călăuze ale ideilor. Ideile se intersectează, se amestecă la nivelul cuvântului, care serveşte atunci drept operator – dar operator nontehnic – într-o cataliză în care limbajul însuşi este în joc. Fapt care are darul de a-l transforma într-o miză cel puţin la fel de importantă ca şi ideile.

(Jean Baudrillard)

Propria părere despre carte:

Cartea de faţă, intitulată „Cuvinte de acces”, este transcrierea textului unei înregistrări televizate, în care Baudrillard a hotărât să apară, în ciuda demersului său împotriva simulacrului şi a mass-media. Filmul a fost conceput de Leslie F. Grunberg şi a fost realizat de Pierre Bourgeois în anul 2000. Titlul original al cărţii este în limba franceză „Mots de passe”, care ar avea corespondentul în limba engleză pe bine-cunoscutul „password”, adică „parolă”, însă întrucât autorul traduce expresia de faţă mot à mot, pentru a crea conexiunile lingvistice pe care şi le doreşte, şi versiunea în limba română, apărută la Editura Art, în colecţia „Demonul teoriei”, păstrează aceeaşi traducere.

Să ascultăm totuşi confesiunea autorului cu privire la titlul cărţii sale: „Parole… Cuvinte de acces… Expresia îmi pare a evoca suficient de exact un mod aproape iniţiatic de a pătrunde în interiorul lucrurilor, fără a întocmi totuşi un inventar al lor. Căci cuvintele sunt, poate, într-o mult mai mare măsură, purtătoare, generatoare de idei, şi nu invers. Operatori ai unei vrăji, operatori magici, cuvintele nu numai că transmit aceste idei şi aceste lucruri, dar se metaforizează şi se metabolizează ele însele unele în altele, urmând un fel de evoluţie în spirală. În felul acesta, sunt călăuze ale ideilor. Cuvintele sunt extrem de importante pentru mine. Faptul că au o viaţă proprie, că sunt muritoare deci, este evident pentru oricine nu are pretenţia unei gândiri definitive, cu scop edificator. Este şi cazul meu. În temporalitatea cuvintelor, există un joc aproape poetic al morţii şi al renaşterii: metaforizările succesive fac ca o idee să devină ceva mai mult şi altceva decât este ea însăşi – o «formă de gândire». […] Prin urmare, deoarece cuvintele circulă, deoarece ele trec în lumea de dincolo, deoarece se metamorfozează şi devin călăuze de idei de-a lungul unor filiere imprevizibile, nepremeditate, expresia «parole», «cuvinte de acces», mi se pare că ne permite să surprindem lucrurile în acelaşi timp cristalizându-le şi situându-le într-o perspectivă deschisă, panoramică”.

Ceea ce îl interesează cel mai mult pe Baudrillard cu privire la mirajul şi jocul simbolic al cuvintelor, este accesul pe care ele îl oferă spre lumea văzută şi nevăzută din care face parte Existenţa. El nu caută niciodată sensul lor de dicţionar, valoarea singulară pe care ele o oferă, spre o semnificaţie searbădă şi seacă, ce nu reuşeşte să surprindă vasta cazuistică a unei lumi în derulare, în perpetuă şi continuă mişcare. Aşadar, filozoful caută exact această mişcare necontrolată a cuvintelor; se poziţionează alchimic la intersecţia lor, pentru a surprinde procesul transformării metalului în aur. În cazul de faţă cuvintele prin simplitatea şi singularitatea lor, sunt de metal. Ceea ce le oferă adevărata valoare şi le transformă în aur, sunt exact interacţiunile dintre ele, ciocnirile fabuloase şi continue care au loc la nivel semantic. În felul acesta lumea dobândeşte un nou sens şi o nouă semnificaţie, susţinută de forţa care i-a dat naştere şi a obligat-o să existe: Cuvântul.

Aceste aşa-zise „parole” sau „cuvinte de acces”, în original „mots de passe” nu reprezintă altceva decât chintesenţa limbajului; punctele cruciale în care acesta creează ramificaţii şi structuri neuronale de anvergură. Este în acelaşi timp locul-cheie care completează şi susţine sistemul, dar şi cel în care acesta poate ceda cel mai uşor.

Acelaşi lucru care se petrece cu cuvintele, se petrece şi cu obiectele. Pentru Baudrillard mişcările obiectelor, sunt ca şi mişcările cuvintelor în vederea concretizării unui limbaj, spre o semnificaţie aparte, specială. Iată ce declară el în acest sens: „[…] ceea ce m-a interesat cu adevărat a fost nu atât obiectul fabricat în sine, ci ceea ce obiectele îşi spuneau unele altora, sistemul de semne şi sintaxa pe care ele o elaborau. Şi mai ales faptul că ele trimiteau la o lume mai puţin reală decât lăsa să se creadă aparenta atotputernicie a consumului şi a profitului. Pentru mine, în această lume a semnelor, obiectele se sustrăgeau foarte repede de la valoarea lor de întrebuinţare pentru a se juca unele cu altele, pentru a intra în corespondenţă”.

Paragraful de mai sus, poate reprezenta cheia de traducere, sau mai bine zis parola „Societăţii de consum”, în care obiectele îşi pierd semnificaţia lor iniţială şi devin simboluri fetişizante, obiecte care se consumă şi obiecte consumate. Producţia desfăşurată într-un allegro furtunos şi seducţia imediată pe care aceasta o implică.

Cartea este o trecere în revistă a principalelor idei şi teze baudrillardiene cu privire la importanţa limbajului în societatea contemporană, de la care pornesc toate celelalte aspecte şi fapte ale vieţii cotidiene. Capitolele sunt scurte însă concise şi concentrate, atingând: „Obiectul”, „Valoarea”, „Schimbul simbolic”, „Seducţia”, „Obscenul”, „Transparenţa răului”, „Virtualul”, „Aleatoriul”, „Haosul”, „Sfârşitul”, „Crima perfectă”, „Destinul”, „Schimbul imposibil”, „Dualitatea” şi „Gândirea”. Parcurgând-o am ajuns la concluzia că este cartea cea mai completă (în ciuda numărului restrâns de pagini – de doar 84 cu tot cu prefaţă!), despre opera şi gândirea lui Baudrillard.

Altfel spus, ea este o parolă, de fapt parola însăşi spre deschiderea sistemului filozofic al marelui gânditor; punându-ţi în faţă şi aruncându-ţi cu o sălbăticie de nedescris, numai restrânsele „cuvinte de acces”, spre opera atât de originală şi problematică a celui care poartă numele de Jean Baudrillard.

(ALDYN ALEXANDER)

Advertisements