Tags
aldyn, arta, estetica uratului, filozofie, Karl Rosenkranz, nydla
Despre autor:
Karl Rosenkranz pe numele său complet Johann Karl Friedrich Rosenkranz s-a născut la data de 23 aprilie 1805 în Magdeburg, şi a fost un filozof german, recunoscut pentru contribuţia sa substanţială la estetica urâtului.
În anul 1833 devine profesor la Universitatea din Königsberg, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale. În cariera sa de filozof şi gânditor al secolului al XVIII-lea a fost influenţat de ideile lui Hegel şi ale lui Schleiermacher. La 13 ani de la moartea profesorului său, va scrie o carte pe care i-o va dedica, intitulată „Viaţa lui Hegel” (Georg Wilhelm Friedrich Hegels Leben, Berlin 1844).
În prefaţa cărţii, „Estetica urâtului” (Aesthetik des Hablichen, 1852), criticul Victor Ernest Maşek, avea să declare: „Un Flaubert, un Zola sau, ceva mai târziu, un Maupassant, iar apoi Huysmans sau Mirabeau demonstrează chiar o predilecţie pentru subiectele scabroase. […] Pe câţiva dintre ei Rosenkranz îi studiase şi-i cunoştea, citându-i de altfel în lucrare, lui Weisse având chiar generozitatea să-i atribuie meritul «de a fi introdus în ştiinţă în mod conştient noţiunea de urât ca un moment organic al ideii de frumos». De fapt, din punct de vedere cronologic, întâiul filozof şi estetician care s-a ocupat mai larg de urât, într-o lucrare teoretică, a fost Friedrich Schlegel («Prosaische Jugendschrifften», 1797). Urâtul îl definea drept «aparenţa neplăcută a răului»”.
Va muri la data de 14 iulie 1879, în localitatea Königsberg, Prussen, succesul său literar fiind oarecum umbrit de filozofii mai cunoscuţi care au răzbătut cu uşurinţă până în zilele noastre.
Despre carte:
Karl Rosenkranz – O estetică a urâtului (Între frumos şi comic) (380 p) – Ed. Meridiane, Bucureşti 1984
Apărută în 1852, sub titlul „Aesthetik des Hablichen” (Estetica urâtului), lucrarea lui Karl Rosenkranz (1805-1878) atrăgea atenţia asupra marii diversităţi a fenomenelor estetice, constituind prima abordare sistematică a prezenţei urâtului în artă, reuşind să-i fundamenteze teoretic legitimitatea şi să-i confere totodată – ca antonim al frumosului – rangul de categorie estetică.
„Rosenkranz defineşte urâtul drept «frumos negativ», caracterizare ce include ideea că aceleaşi determinări ce constituie necesitatea frumosului, o constituie, convertite în opusul lor, şi pe cea a urâtului. […] «Dacă el n-ar exista, nu ar putea exista nici urâtul, căci el există numai ca negaţie a frumosului». De aceea, «frumosul este un dat absolut, iar urâtul unul relativ». […]
În acest sens putem aprecia că tratatul despre urât al lui Karl Rosenkranz a deschis una dintre perspectivele fundamental înnoitoare, fără care n-ar fi fost posibilă cristalizarea idealului estetic modern. Un ideal bazat pe înţelegere faţă de marea diversitate a fenomenelor estetice care, blocate până atunci de dogmele şi obtuzităţile proprii tradiţiei clasicizante, îşi aşteptau omologarea şi celebrarea în principalul rezultat al acestei înţelegeri – «Muzeul imaginar al artei universale»”.
(Victor Ernest Maşek – „Karl Rosenkranz şi omologarea estetică a urâtului” în prefaţa cărţii)
Propria părere despre carte:
Cartea „O estetică a urâtului” a filozofului german Karl Rosenkranz este una dintre cele mai bune cărţi, despre manifestările atât de neaşteptate, dar atât de evidente uneori ale urâtului, o adevărată şi incontestabilă teorie cu privire la ceea ce ne creează o ciudată senzaţie de dizgraţie, de hidos, de scârbos, de josnicie, de absurd, de rău, de grosolan, de slăbiciune, de ordinar, de fărădelege, de fantomatic, de dizarmonie, de asimetrie, de incorectitudine, de desfigurare, de dezgustător, de involuţie, şi nu în ultimul rând de diabolic, asta ca să păstrez întocmai exprimările scriitorului.
Nu este întâmplător faptul că Rosenkranz plasează urâtul, între frumos şi comic, lucru pe care îl aflăm încă din titlul cărţii, dar şi din declaraţiile sale ulterioare, care compun această scriere fascinantă şi cutremurătoare: „Urâtul nu poate fi conceput decât ca o medie între frumos şi comic. Comicul nu este posibil fără un ingredient de urât, pe care îl absoarbe şi îl recompune în libertatea frumosului. […] Frumosul trece prin urât, spre a ajunge la comic. […] Frumosul este, aşadar, la intrare, prima graniţă a urâtului; comicul, la ieşire, cea de a doua. Frumosul exclude de la sine urâtul, comicul, dimpotrivă, fraternizează cu urâtul, îl epurează însă totodată de elementele respingătoare prin aceea că lasă să i se vadă relativitatea şi nulitatea în raport cu frumosul”.
Fără a intra prea mult în terminologia filozofică a ideii de urât prin raportarea la frumos, nu pot spune decât că opera lui Rosenkranz este radicală, abordând acest subiect din absolut toate perspectivele, epuizându-l complet până la anihilare. Consider „Estetica urâtului”, drept una dintre cărţile care nu ar trebui să lipsească din biblioteca materială şi mentală a nici unui filozof sau artist autentic. Este o carte capitală în înţelegerea ideilor care au marcat secole întregi de existenţă umană. Şi poate că tocmai această readucere şi repunere în lumină a unei părţi întunecate a omenirii, adică însăşi ideea în sine de urât, marchează o premieră în istoria artei şi filozofiei.
Pe final, nu pot spune decât că Rosenkranz a deschis una din căile fundamentale şi înnoitoare de înţelegere a dialecticii valorilor, contribuind în mod remarcabil la cristalizarea idealului estetic modern.
(ALDYN)